~„Aveam de gând, Darie“
MUGUR
Mic, plăpând, primăvăratic,
ţipă sus spre soare;
vezi?! Şi mărul meu carpatic
tot va da în floare.
L-a gândit în timp chemarea
sau ecoul primăverii?
Ceaţa neiubindu-şi zarea
a mâncat-oţo mitul serii.
S-a dus frigul şi zăpada
s-a dus iarna nevorbită;
ploaia mi-a trăit livada
seva învinge liniştită.
Norii fug, vrăjiţi de vânt,
ceru-i clar de rouă;
ciocârlia moare-n cânt,
zarea-i taină nouă.
Mic, plăpând, primăvăratic,
ţipă sus spre soare;
azi şi mărul meu carpatic
probează iarăşi floare.
__________________
IN FIECARE ZI
Noi, în fiecare zi
ne întâlnim,
la confruntări
de idei şi sentimente;
ne întrecem
între grotesc şi sublim,
noi, în fiecare zi
ne întâlnim.
Şi câştigă
Marele Anonim;
iar răsplata trudei
erezii fervente;
noi, în fiecare zi
ne întâlnim,
la confruntări
de idei şi concepte.
__________________
NAVALNICA PREZENTA
O strângere de mână
şi m-am despărţit de prieteni,
pornesc iar cu vântul
ce mi s-a prins în păr,
prin mulţimea oraşului
ce aşteaptă toamna
cu toţi norii
deşiraţi pe umăr.
Un plop, aproape,
întinde braţe lungi spre cer,
se tânguie cu frunza
după plecarea verii
şi freamătă,
ştiind că va albi în ger.
Vroiam să fii cu mine,
să vezi cum unda apei
tremură-n parc adâncul
în aşteptarea serii –
odată cu vremea
spre ora asfinţirii –
dar tu eşti departe…
şi nici nu ştiu când vii,
şi eu stau aici
devorat de vise,
închipuindu-mă îmbrăţişat
cu tine pe alei,
catalizând iluzii –
fiorii de dor –
şi mă faci să exist mereu,
năvalnică prezenţă
a sufletului meu.
__________________
AVEAM DE GAND , DARIE
Aveam de gând
să cunosc totul,
ştiinţa şi poezia
le-am curtat fidel;
pentru alte pasiuni
făceam pe netotul,
aveam de gând
să cunosc totul.
Şi-a îmbătrânit suav
poliglotul!
Şi va ispăşi
în pizmă cătinel;
aveam de gând
să străbat neantul,
ştiinţa şi poezia
m-au sărutat la fel.
__________________
VA DARUIESC …
Să nu vă pară rău,
niciodată, de mine,
că m-aţi ocolit
şi prea puţin m-aţi dorit;
nu plâng şi nu cerşesc
glorii meschine,
să nu vă pară rău,
niciodată, de mine.
Vă dăruiesc inima mea
ce nu se abţine,
zâmbetul candorii mele
la infinit;
să nu vă pară rău,
niciodată, de mine,
că m-aţi păcălit,
şi prea puţin m-aţi iubit.
__________________
CATRENELE IUBIRII
ÎNCREDERE
Simt clipe ce-nfioară, topite pe buze
şi vuietul vieţii peste anii mei;
cobor şi urc, ca apa prin ecluze –
poartă-mă iubire, sub torent cât vrei!
__________________
NOI URCĂM…
Anotimpurile vieţii
nu ne-au luat din crudul verde;
noi urcăm spre soare
chiar de nu se vede.
__________________
DAR
Acum, în această amiază mare,
îţi dau în braţe un pui de soare;
şi nu uita:
când rămâne singur, moare.
__________________
AŞA CUM E IUBIREA
Eu te-admir şi poate că aceasta
stinse azi, din sufletu-mi, durerea;
dar nu… nu cred a fi numai atâta,
nutresc ceva… aşa cum e iubirea.
GEORGE PENA
