DRĂGĂNEŞTI DE VLAŞCA

Prezentare istorică
Pe drumul romanic ce pleca de la cetatea Turris, zidită de Constantin cel Mare (306 – 337) spre Bîcăeni, vechea aşezare cu nume trac pe Vedea, azi Alexandria de la 1835, din vremea domniei lui Dimitrie Alexandru Ghica, călătorul trece prin Vităneştii cu denumire tracă provenită de la „vitis-vitis”, viţă de vie, romană şi ajunge la nodul de comunicaţii Drăgăneşti de Vlaşca, de unde se continuă drumul spre nord – est la cetatea lui Vlad Ţepeş de la Bucureşti, la Dâmboviţa.

De aici, de la Drăgăneşti de Vlaşca, pleca un vechi drum spre Dunăre la Giurgiu (San Giorgio) pe unde trece fluviul la Ruschiuk (azi Ruse) şi se oprea la vechiul Istambul (azi Constantinopole), închinat numelui marelui împărat creştin, Constantin cel Mare, care admise în Imperiu şi cultul creştin al lui Iisus din Nazareth.

Satul era aşezat din vremuri necunoscute pe pîrîul Cîlniştea, ce curge domol spre răsărit, făcînd mai multe răstoace cu bălţi pe alocuri pentru peşte.

Aşezarea din vechi timpuri pare să fi avut un nume trac sau roman şi, la venirea slavilor, să fi luat denumirea de la aceştia de cei dragi, de cei iubiţi, fiind bine primiţi de băştinaşii autohtoni.

De altfel, se cunoaşte faptul istoric, arătat de Procopius din Cezareea, că împăratul roman Justinian (527-565) a venit în anul 546 la Dunăre spre a-i căuta pe slavi pentru a lua în primire cetatea Turris în apărare contra avarilor, care-şi făcuseră simţită prezenţa în Dobrogea prin distrugeri sălbatice la Histria şi Callatis¹.

Pentru denumirea de „Vlaşca“ (ţinut locuit de români) sub acestă formă s-a păstrat în popor din evul mediu. Redăm din „Istoria Românilor“ de C. Giurescu – Dinu Giurescu:

„Românii sînt amintiţi, în sfârşit, în legătură cu ducele Glad, ce stăpînea Banatul timişean; acest duce în lupta pe care o dă cu ungurii este ajutat şi de cumani şi de bulgari şi de „blaci“ (autorio Cumanorum et bulgarorum atque Blacorum“)².

Satul Drăgăneştii de Vlaşca apare în documentele timpului din vremea domniei lui Matei Basarab (1638-1654) prin două zapise, ce se anexează.

În primul zapis, Băcilă se vinde rumân, adică vecin din situaţia de cneaz – om liber ce era cu toată partea sa de moşie de la Drăgăneşti, lui Mihai postelnic din Roata, fără să arate motivele, mai ales că familia lui, dacă ar fi avut-o, rămînea în libertate. Se menţionează că toţi martorii semnează manu propria, ceea ce rezultă că se cunoştea ştiinţa de carte de la slujitorii bisericii şi mănăstirilor.

În al doilea zapis se efectuează vînzarea unei părţi de ocină, a patra parte dintr-o fişteică de pămînt, cuvenită femeii lui – partea a patra a popii Ivan Felea, nepoata sa Stana. Vînzarea se face păstrîndu-se normele Obiceiului Pământului, după Cutuma moştenită din bătrîni.

Se observă şi aici că semnatarii din cuprinsul zapisului semnează cu mîna lor numele lor, în frunte cu Mihalcea logofătul care a scris actul într-o bună înţelegere, potrivit acelui timp.

Localitatea avea o anumită importanţă deoarece era folosită şi ca loc de întîlnire şi tratative încă din secolul al XVII-lea. Astfel, în vremea luptelor dintre Imperiul Habsburg şi sub Leopold (1640-1705) şi Imperiul Otoman sub Mahomed al IV-lea, Constantin Brîncoveanu se întîlneşte la Drăgăneşti de Vlaşca cu generalul imperial Heissler, în intenţia probabilă de a elibera Ţara Românească de sub stăpînirea turcească, cum se arată de Radu Popescu Vornicul în Istoriile Domnilor Ţării Româneşti, fără a arăta anul³.

În Istoria Românilor, Constantin Giurescu şi Dinu C. Giurescu arată că:

„La începutul domniei (lui Constantin Brîncoveanu), armatele împăratului Leopold au intrat în ţară şi au stat cîtăva vreme, făcînd tot felul de rechiziţii, cerînd hrană, furaje şi altele. Sosind însă tătarii, ele se retrag în Transilvania, urmărite de aceştia şi de Brâncoveanu; între Zărneşti şi Tohani are loc lupta (1690), în care austriecii sînt învinşi, iar comandantul lor, generalul Heissler e prins, dar mai tîrziu eliberat“⁴.

În Marele Dicţionar Geografic al României, vol. III, p. 236-237, vorbind despre comuna Drăgăneşti Vlaşca, se arată că „istoria ne spune că la satul Drăgăneşti s-au întîlnit Constantin Vodă cu generalul imperial Heissler în anul 1693, se poate stabili în anul 1690, timp premergător luptei de la Zărneşti – Tohani“.

Pe harta rusă din 1835, Drăgăneştii de Vlaşca sînt trecuţi cu 152 de curţi, avîndu-se în vedere că într-o curte puteau locui şi 2-3 familii⁵.

După Marele Dicţionar Geografic al României, vol. III, se arată că în anul 1887 Drăgăneştii de Vlaşca avea 550 de familii cu 1.815 suflete, deci o creştere destul de importantă în sînul populaţiei, avînd condiţii favorabile de viaţă îndeosebi la sate, unde a rămas în vigoare dispoziţia dată de Mihai Viteazul ca aşezările de sate să nu se mai schimbe mereu „dînd bir cu fugiţii“, rămînînd „adscripti globae“.

De asemenea satul avea o biserică veche din veacul 18 şi alta zi-dită la 1857 de proprietarul moşiei, N. Lahovari, căreia i s-a dat hramul Sf. Nicolae. Era deservită de 3 preoţi şi 4 cîntăreţi. Nicolae Stoicescu confirmă vechimea bisericii din secolul al XVIII-lea, citîndu-l şi pe Bauer, p. 157. În comună se afla o şcoală construită din zid, frecventată de 33 de băieţi din 99 şi 4 fete din 81, ceea ce rezultă că partea femeiască lua parte mai mult la muncă, îndeosebi la munca de acasă. Economia satului era în floare, cu: 620 boi de jug şi vaci, 22 de bivoli, 500 de cai, 1.015 oi, 12 capre, 1.130 de porci şi 7 măgari⁶.

Potrivit relatării din Marele Dicţionar Geografic al României, vol. III, în anul 1864 s-au împroprietărit în Drăgăneştii de Vlaşca, în baza legii întocmită de Alexandru Papiu Ilarian, 500 de familii cu 950 de ha, întărindu-se astfel baza economică a vechiului sat, care dispunea desigur încă din comuna primitivă de terenurile adecvate pentru islazul oilor, al vacilor şi al rîmătorilor⁷.

Din planşa aşezării Drăgăneşti de Vlaşca de pe Harta Szatmari se observă întinderea în lung şi-n lat pe meandrele rîului Cîlniştea, care le oferea din plin locuitorilor terenuri pentru grădinile de legume şi de zarzavaturi, precum şi pentru cultivarea inului şi a cînepei.

În noiembrie 1916, amintim că pe aici a trecut Divizia von der Goltz în luptă cu trupele române spre Ghimpaţi.

De asemenea, în cel de-al doilea război mondial, Drăgăneştii de Vlaşca a oferit garnizoane – părţi sedentare – regimentelor 12 infanterie şi 10 artilerie, precum şi un mare depozit german cu armament şi muniţie, după cum se vede din Darea de seamă a Corpului II Teritorial din 1 septembrie 1944.

„Darea de seamă a Corpului II Teritorial asupra acţiunilor de curăţire a teritoriului de trupele germane în cursul zilelor de 24 august – 1 septembrie 1944, în judeţele Ilfov, Vlaşca şi Teleorman“, se arată în Comuna Drăgăneşti, la 25 august 1944:

„Trupa germană aflată în gardă la Depozitul de muniţii cu un efectiv de 5 ofiţeri, 300 trupă, înarmaţi cu 5 mitraliere, armament automat şi aruncătoare a refuzat a se preda.

S-a ordonat regimentului 12 infanterie de la Turnu-Măgurele să trateze cu aceştia în scopul de a nu-i pune în situaţia de a arunca Depozitul în aer.“

| … | În garnizoana Drăgăneşti datorită lipsei de vigilenţă a Regimentului 10 artilerie, trupa Depozitului de muniţii germane părăseşte garnizoana cu întreg armamentul şi maşinile“ la 27 august 1944.

Comand. Corp. 2 Terit.

Gl. N. Pălănceanu⁸

Ţărmurile mănoase ale rîului Cîlniştea, ca şi aşezarea la răscrucea de drumuri încă din lumea veche, precum şi vrednicia locuitorilor acestui bătrîn sat, au creeat o bine-cuvîntată viaţă de putere economică şi culturală spre o poziţie bine meritată de oraş, cu care se poate mîndri populaţia de acolo.

Pentru a reliefa mersul vieţii într-un sat încă din trecutul îndepărtat, în care locuitorii se înţelegeau pe moşia ce o aveau din străbunii îndepărtaţi, fără amestec din afară, după obiceiurile ce le moşteneau, redăm zapisul încheiat la 4 iunie 1620 (7128) la Turcu (Raiaua Turnului Măgurele), la tîrgul de Rusalii:

„Scris-am eu jupîniţa Maria din Drăgăneşti (de Vedea din jud. Teleorman) cu nepoţeii mei, anume Chirică şi Socolu şi facem acesta Zapis ca să fie de mare credinţă Mane, pentru căci au fostu această ocină de Băduleasa cumpărată de el, de la tata al lui Stanciu, feciorulu lu Zîrnă hîlu bătrîn, o fone de ocină. Şi s-au vîndutu de au fostu rumăni marelui voinic Stoica, că-i cumpărat din zilele lui Vladu voivod (Vlad Vintilă de la Slatina).

Acuma s-au rugat Manea cis scrii cu multe megiaşe să-l ierte de rumânii jupîneasa Maria şi la logofăt Vişan şi cu nepoţii jupînesei Maria: Chiricu şi Socol. Iar Chirică au grăit: Manu dă 40 ughi, cu atîta iaste fune preţuită. Iar Stan din Pătinie (numele vechi trac al satului Putinei de azi), Vătahu şi Murun din Turcul grăiră-ne: nu va fi de plătit atîta că sîntu sărace, ci ne rugăm să lăsaţi mai jos. Iar Vişan logofăt, el zise: fie şi mai jos, 35 galbini şi să-şi ţie ocina şi din viia boerească a 4-a parte. Şi au dat Manea ughi lo şi cumnatu-seu Marcu ughi 6 şi s-au înfrăţit amîndoi pre acea ocină, că Mane nu prea putea plăti singuri. Iar Manea Chiriba zise: dară Maneo numai ai atetita. Iar el zice: nu-i sîntu gata, ci di ice nainte voi face cum va da Dumnezeu, de va plăti toţi, pîn la un banu. Iar mo rog să-mi faceţi zapis foarte bunu, că sunt megieşi din toate părţile, că iaste zi de tîrgu.

Şi i-a scris lui Zapisul Efteme Răspopitu, să-i fie de credinţă mare lui şi fecioriloru lui, cîţi Dumnezeu le va da, căci cu mulţi boiari au fost aici de s-au rugat. Diciia au făcut pre voia aceastu boiari, ci scrii mai sus.

Şi mărturii: Atan din Putinei şi Morun din Turcul şi popa Stan de acolo, Megene din Sipote şi Stan Lupul de acolo şi logofătul Ştefan din Voivoda şi logofăt Stan din Ulmeni, de oraş: Manea Chiriba şi Efteme de acolo. Drăgulin de acolo, Mătrăşolu Stoica mazilu şi Chiriba şi Trandafiru. Şi mulţi boaria a fostu atunci, cu a fostu zi de tîrg vineri, în Rusalie. Veleat 7125 (1617) (pus greşit de popa Efteme Răspopitul).

Scris, luna iunie 4 duminică, în zile lu Gavrilaş Vodă (Gavrilă Movilă 1618 – 1620)⁹“.

Paştele a căzut în anul domniei lui Gavrilă Movilă la 16 aprilie 1620 şi adunînd 50 de zile de la 16 aprilie pînă la Rusalii ne dă data de 4 iunie 1620, după calendarul Iulian, ce sunt sabate (sărbători) o săptămînă.

Nici Sultanul Osman al 2-lea (1604-1622) şi nici vreun funcţionar al Imperiului Otoman nu se interesa la tîrgul de Rusalii din iunie 1620 de a veghea sau de a respecta normele de transferare a proprietăţii unei fişteică de moşie de la un stăpîn la altul şi locuitorii satelor se conduceau după Obiceiul Pămîntului, aşa cum au moştenit de la străbunii traci şi romani, din generaţie în generaţie şi din tată în fiu.

_____________________________________________________________________

ANEXE

Nr. 1

1633 (7142) septembrie 8

Băcilă se vinde rumân cu toată partea sa de moşie de la Drăgăneşti lui Mihai postelnic din Roata.

„Scris-am eu Băcilă acesta al meu zapis să fie de mare credinţă la mîna jupînului Mihai postelnic din Roata, cum să se ştie că m-am vîndut de a mea bună voie rumân, numai cu capul mieu, şi cu toată partea mea de moşie din Drăgăneşti, drept bani gata 6.000, ca să-i fiu dumnealui rumân stătător şi coconilor dumnealui.

Şi cînd m-am vîndut, fostau mulţi boieri mărturii, anume: Migart clucer şi Nistor logofăt. Şi cînd s-au făcut acesta zapis, s-au făcut în casa lui Marin vătafu şi cu feciorii lui. Mărturii şi Vlaicul ot Novaci, feciorul uncheaşului Stoicăi portar.

Eu Nistor logofăt, Migart clucer mărturie, Eu Vlaicul, Eu Leca.“

[Toate semnăturile sunt manu proprie]

Arhivele Statului Bucureşti, Mănăstirea Stavropoleos 17/1.

Documenta Romaniae Historica, B. Ţara Românească, vol. XXIV.

Editura Academiei Române, p. 196, doc. 146.

Nr. 2

1636 septembrie 1 – 1637 august 31 (7145)

„Scris-am eu Ion cu fămeia mea anume Stana, cum să se ştie că am vîndut partea fămeii mele de ocină den Seliştea Drăgăneştilor ot sudstvo Vlaşca lu Mihai postelnic dentr-un moş a patra parte, den hotar pînă la hotar, partea popei lu Ivan Felea, pentru că o am vîndut eu împreună cu fămeia mea anume Stana, fata (i) Stoică (i), nepoate popei lu Ivan Felea, derept bani gata 2.000, ca să-i fie dumnealui moşia ohabnică şi feciorilor.

Şi la tocmeala noastră fost-au boiari mărturie şi megiaşii denprejur, anume: Felea ot Drăgăneşti şi Vladul Cazacul ot Costeni şi popa Toader iuzbaşa ot Comăneşti şi unchiaşul Radul ot Baba şi Neag uncheaşul ot Singureni şi Radul postelnicul sinor Corcodel Stolnicul ot Bucşanii şi Radul Burlan ot Tîrnava şi unchiaşul Nenciul ot tam i Badiul ot tam. Şi şe-au dat banii în casa lui Gligorie, fratele Badiului şi au fost şi el de faţă acolo.

Şi am scris, cu Mihalcea logofătul, vleat 1637,

Ion, Popa Tudor (m.p.), Vladul Cazacul (m.p.), Eu felea ot Drăgăneşti (m.p.),

Radul (m.p.), Vladul (m.p.), Mihalcea logofăt (m.p.), Teodor, fiul lui Borea [cu litere chirilice"(-m.p.)].

Arhivele Statului Bucureşti. Mănăstirea Stavropoleos X/6.

Documenta Romaniae Historica, B. Ţara Românească, vol. XXV.

Editura Academiei Române Bucureşti 1985, p. 417, doc. 371.

Nr. 3

Marele Dicţionar Geografic al României, Vol. III, anul 1889, p. 236-237

Drăgăneşti, com. rurală în jud. Vlaşca, plasa Cîlniştea; proprietatea Alex. Iacob şi I. Lahovari, situată pe valea Cîlniştei. Suprafaţa totală 4.370 ha. În 1864 s-a dat la 500 de locuitori, foşti clăcaşi, 950 ha. Are pădure de tufă 800 ha. Venitul anual este de 6.000 lei. În 1887 se aflau aici 370 de contribuabili. Populaţia este de 500 de familii cu 1.815 suflete.

În această comună este o biserică veche şi alta făcută la 1857 de proprietarul moşiei N. Lahovari, biserică căreia i s-a dat hramul Sf. Nicolae; este acum deservită de 3 preoţi şi 4 cîntăreţi, constituind Parohia Drăgăneşti. În comună se află o şcoală de zid în bună stare. În 1888 a fost frecventată de 35 de băieţi şi 4 fete din numărul de 99 de băieţi şi 81 de fete, în vîrstă de şcoală.

Prin această comună trece şoseaua Alexandria – Bucureşti.

Aici este o moară cu aburi şi o fabrică de spirt. Vite: 620 boi şi vaci, 22 bivoli, 500 cai, 1.015 oi, 1.712 capre, 1.130 rîmători şi 7 asini.

Se fac 3 bîlciuri cu obor şi anume la: 25 martie, la 4 iunie şi la 14 octombrie.

Aici este un han mare, case bune pentru arendaşi cu pătule şi magazii.

Este departe de Giurgiu de 38 km, de Ghimpaţi, reşedinţa plăşii de 18 km şi de Bucureşti, de 38 km.

În josul satului este un heleşteu, provenit din apele ce se scurg pe Valea Drăgăneşti. Istoria ne spune că la satul Drăgăneşti s-au întâlnit Constantin Vodă cu generalul imperial Heissler, în anul 1693.

BIBLIOGRAFIE

1) Istoria României în date. Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1971, p. 50 şi N. Iorga, Istoria Românilor, vol. II – Oamenii Pămîntului, p. 240.

2) Constantin C. Giurescu – Dinu C. Giurescu. Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri şi pînă astăzi. Editura Albatros, Bucureşti, p. 160.

3) Istoriile Domnilor Ţării Româneşti, de Radu Popescu Vornicul. Editura Academiei, 1963, p. 192.

4) Constantin C. Giurescu – Dinu C. Giurescu. Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri şi pînă astăzi. Editura Albatros, Bucureşti, p. 409-410.

5) Constantin C. Giurescu. Principatele Române la începutul secolului al XIX-lea, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1971, p. 28.

6) Marele Dicţionar Geografic al României. Vol. III, p. 236 – 237.

7) Nicolae Stoicescu. Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România. Editată de Mitropolia Olteniei, 1970, p. 286.

„Pentru eliberarea Patriei”, Editura Militară, 1972, p. 363-372.

9) Din Documente privind istoria României. Veacul al XVII-lea. B. Ţara Românească vol. III (1616-1620). Editura Academiei României, 1951, p. 625 – 626.